Câţi dintre părinţii al căror copil are probleme nu s-ar mira aflând că acest lucru se datorează unui secret din familie, ascuns de două generaţii pentru a nu „face griji inutile“ descendenţilor?
Ce este un secret de familie? Cum îl putem descoperi? Ce probleme poate transmite?
Lucrarea de faţă explică într-un mod clar modul în care secretele de familie pot afecta mai multe generaţii şi, mai ales, cum să procedăm pentru a evita ca acestea să apese pe vieţile copiilor noştri.
„Atâta timp cât vor exista traume, vor fi şi Secrete, deoarece, cu cât durerea asociată unei situaţii e mai mare, cu atât va fi mai greu de găsit un interlocutor care să vrea să asculte, cu riscul ca durerea să provoace un clivaj durabil al personalităţii. Însă mai există un motiv pentru care Secretele au zile frumoase înaintea lor: dorinţa de a vorbi despre ele intră în conflict cu iluzia că păstrarea Secretului ne permite să ne controlăm mai bine mediul, «imaginea», ba chiar trecutul nostru sau pe cel al familiei noastre. Tendinţa de a păstra un secret se naşte din dorinţa de control….“
„Secretele de familie“, de Serge Tisseron
Autor a numeroase lucrări din domeniul psihogenealogiei, Serge Tisseron este psihiatru, psihanalist si profesor la Universitatea Paris VII.
CUPRINS
Harta site