SĂRBĂTORI MARI PENTRU CEI MICI
Poveste: Tatiana Petrache
Ilustrații: Ovidiu Gliga
În această carte vom afla că 1 ianuarie este mai mult decât începutul Anului Nou, mai mult decât un revelion. Este un praznic al Mântuitorului Hristos și ziua de naștere în Cer a Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre ocrotitorii copiilor.
Și Sfântul Vasile ne aduce daruri, dar alt fel de daruri, dintre cele care nu se strică, de care nu ne plictisim și care nu se pierd. Nu o să vină pe horn cu un sac încărcat de jucării, ci ne va dărui binecuvântări de la Domnul, care ne vor însoți și bucura toată viața. Acestea pot fi: curajul, priceperea, știința de carte, milostenia, prietenia. Nu trebuie decât să i le cerem.
Și nu doar atât! Sfântul Vasile, asemenea tuturor sfinților, săvârșește și lucruri minunate, dar nu dintre acelea magice care ne propun o viață mai spectaculoasă, ci minuni adevărate, care ne schimbă inima, făcându‑ne alți oameni.
Tatiana Petrache
Harta site