Carte de cult absolut necesară slujirii preoțești, Liturghierul cuprinde slujba celor trei Sfinte Liturghii din cultul ortodox, alături de rânduiala Celor șapte Laude și alte slujbe și rânduieli din timpul anului bisericesc.
Ediția de față a fost diortosită pe baza unei ample cercetări a vechilor ediții românești reprezentative și a Liturghierelor din Bisericile Ortodoxe surori, luându-se în considerare și studiile de referință în domeniul liturgicii ortodoxe. Au fost adăugate indicații privind săvârșirea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, pregătirea sfințiților slujitori înainte de Liturghia Darurilor înainte-sfințite, modul citirii Evangheliei în cadrul aceleiași Liturghii, precizări privind Utrenia în Săptămâna Luminată, cereri speciale pentru elevi și studenți, precum și un sinaxar cu pomenirile din cadrul Triodului și Penticostarului.
Textul noului Liturghier, împodobit cu icoane și frontispicii color, este simțitor îmbunătățit din punct de vedere semantic și gramatical. Diortosirile sunt evidențiate în notele de la subsolul paginii și explicate pe larg într-un capitol final de Lămuriri, adresat slujitorilor Sfintelor Altare.
CUPRINS
Harta site