"Pentru a-l integra pe imensul Dante în cultura noastră e nevoie de trei lucruri: o traducere clară, elegantă și fidelă; o destindere teologică, bazată pe o receptare istorică și critică a tuturor tradițiilor creștine – Dante nu are nimic de pierdut dacă ortodocșii nu-l citesc, aceștia din urmă însă au enorm de pierdut; o bună familiarizare cu epoca și cultura din epoca lui Dante, începutul naționalismelor europene și a Renașterii. Claritate, ritm, fidelitate au fost criteriile traducerii de față. Am renunțat la rime – așa cum se procedează în multe culturi majore – pentru a reda cât mai limpede și exact conținutul poemei. Mi-am impus un ritm, factor de constrângere, dar element poetic indispensabil. Dante e un poet teolog, un poet mistic, un poet filozof. Conținutul generează forma, nu invers. Am accentuat, în note, aspecte de ordin teologic și spiritual ignorate sau minimalizate în Comentariile recente."
Harta site