Iisus Hristos pe drumul crucii

Privind în largul lumii universale, făcută în zilele creaţiei, din începutul ei până în prezent şi în viitor în vecii vecilor, vedem strălucind luminătorul Dumnezeiesc semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci. Acest Dumnezeiesc semn este o bogăţie mare şi veşnică pentru cei ce îl îmbrăţişează cu înţelepciune de sus şi cu credincioşie. De acest mare şi Dumnezeiesc semn s-au folosit tainic toţi aleşii lui Dumnezeu în legea Vechiului Testament.
Prin feluritele lui însemnări ei s-au împuternicit1, au blagoslovit (Fac. 48), au biruit pe vrăjmaşii lor2, au scăpat de mânia lui Dumnezeu (Fac. 12), de otrava ucigătoare a şerpilor, de ascuţişul sabiei, şi de alte felurite şi grele nefericiri, primejdii şi pierzări.
Deşi în Vechiul Testament acest Dumnezeiesc semn al Sfintei Cruci era ignorat şi socotit de majoritatea lumii, care zăcea în întuneric şi în umbra morţii, numai un semn de terorizare, de torturări groaznice şi de ucidere a celor căzuţi sub pedeapsa legilor pentru vreo vinovăţie, ori în dizgrația conducătorului sau a poporului; totuşi, după crucificarea Domnului nostru Iisus Hristos, el devine un „Semn” de mare valoare şi cinste, de mare sfinţenie, împuternicire şi îndumnezeire la toată lumea credincioşilor.
Din vremea jertfirii Mielului lui Dumnezeu, pe Crucea de deasupra creştetului pleşuv al Golgotei, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci devine o armă puternică, biruitoare asupra duhurilor infernale şi a slugilor lor cu chip omenesc, care ne vrăjmăşuiesc; devine un puternic tovarăş al tuturor creştinilor (uneori chiar şi al necreştinilor) în orice vreme şi în orice loc de necaz, strâmtorări şi primejdii grele.
Lumea aceasta deşartă, amăgitoare şi degrabă trecătoare, în care nimenea nu e în siguranţă, e o vale a durerilor şi a plângerii. Ori încotro ne întoarcem privirile şi urechea, adeseori vedem ori auzim: zbuciumări, gemete, oftări şi vaiete, supinuri înăbuşite şi necazuri adeseori copleşitoare. Bogaţii se tânguiesc asupra săracilor şi săracii asupra bogaţilor. Slugile cârtesc, suspină şi oftează asupra stăpânilor şi stăpânii asupra slugilor… Nimeni nu e îndestulat cu ceea ce are. Nici unul nu e mulţumit cu viaţa sa.
Adeseori săracii, slabii şi necăjiţii sunt asupriţi, mâhniţi, tulburaţi, terorizaţi şi înăbuşiţi de stăpânii lor. Cei tari îşi tem cojocul din clipă în clipă. Agonisita fiecăruia, multă, puţină, e ameninţată de felurite împrejurări să fie fărâmiţată, risipită, înghiţită ori nimicită. Viaţa aceasta pământească adeseori este drept o mare învăluită de viforul ispitelor, încât mulţi îşi pierd cumpătul, mulţi se ameţesc, mulţi se îneacă. Pentru a putea birui şi stăpâni valurile mării vieţii acesteia învăluite de atâtea amarnice porniri vrăjmaşe ne trebuie înţelepciune de sus, avem absolută trebuinţă de Iisus Cel crucificat şi de Dumnezeiescul Său semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci, spre a ne încuraja, înviora, întrema şi lupta cu succes spre a
ieşi cu bine la liman.