Cum sa fugim de mandrie

Cei dintâi oameni au fost alungați din rai prin înșelăciunea și ispitirea diavolului, biruiți fiind de mândrie: "Veți fi a Dumnezeu!" (Facerea 3, 5). Satana însuși fusese aruncat din cer tot din pricina mândriei. Amăgit de slava deșartă și înălțarea de sine, omul a căzut astfel tot mai mult, fiind nevoie ca Însuși Fiul lui Dumnezeu să Se pogoare, din iubire, pe pământ spre a-l răscumpăra.
"Dumnezeu celor mândri" - după cum ne învață Scriptura - "le stă împotrivă" (Iacov 4, 6). Oamenii acestui veac nu doar că nu recunosc mândria ca păcat, ci o socotesc chiar virtute, batjocorind nu înălțarea cea satanică, ci smerenia.
Cartea de față descoperă cititorului zilelor noastre o cale practică de dobândire a evlaviei și a harului dumnezeiesc, prin îndepărtarea de mândrie și prin apropierea - pe care o aduce tocmai smerenia - de Cel ce S-a pogorât din cer pentru a noastră mântuire...

CUPRINS