Marturisiri din mlastina disperarii

 O caracteristică esenţială în ce priveşte geneza "Mărturisirilor" mele este aceea că eu nu m-am simţit niciodată vrednic, raportat la această nemaiîntâlnită dramă, să scriu o astfel de carte. Imediat după încetarea demascărilor, ceva care nu era în fiinţa mea îmi venea mereu în conştiinţă cu întrebarea: cine va fi în stare să scrie o mărturisire despre această dramă. Şi nu numai să scrie, ci să pătrundă în esenţa acestei drame. După eliberare am citit şi am răscitit "Demonii (Posedaţii)" lui Dostoievski. Deosebirea între posedaţii lui Dostoievski şi posedaţii de la Piteşti/Gherla este că primii erau în condiţii de libertate, iar ceilalţi erau privaţi de libertate şi chiar de cele mai elementare condiţii de trai. Şi apoi erau supuşi unor suplicii fizice şi morale nemaiîntâlnite. După ce am relatat această dramă unui mare teolog (D.P.), acesta îmi dă dezlegarea, zicându-mi: Du-te şi citeşte vieţile Sfinţilor Părinţi şi atunci vei înţelege. Am citit pe Sfinţii Părinţi şi atunci am înţeles. Eu întotdeauna înţelegeam că cel care este mereu în stare să scrie despre această dramă este Costache Oprişan, dar Costache Oprişan a fost ucis în închisoare. Alte caracteristici ale genezei acestor mărturisiri constau în faptul că eu însumi am trăit această posedare până pe culmile disperării. Dacă smerenia este opusă mândriei şi dacă trăirea uneia duce la Împărăţia Cerurilor (Fericiţi cei săraci cu duhul căci a acelora este Împărăţia Cerurilor), iar cealaltă duce la iad, se vede care este răsplata. Nevrednicia mea (smerenia mea) mi-a fost răsplătită de Dumnezeu înscriind în destinul meu ca pe mine să mă aleagă şi să mă ajute, din cei care au trecut pe acolo, să scriu despre această dramă. Mărturisirile mele descriu o problemă de metafizică. Cine nu-i certat cu metafizica creştină şi cu Sfinţii Părinţi, va înţelege şi asimila aceste mărturisiri. 
 
"BORDEIANU, Dumitru Gh. - Student la Medicină în Iaşi. A fost arestat pe 12 iunie 1948, împreună cu fratele său, Alexandru, închis la Galata şi Suceava, unde a fost torturat în timpul anchetei de comisarii Blehan şi Danielevici şi i s-au creat probe că ar fi fost legionar şi membru al unei organizaţii teroriste. 
Supus la chinuri îngrozitoare, într-un lot cuprinzând 123 de tineri, judecat de Tribunalul Militar Iaşi (preşedinte fiind col. Ion Gheorghe) într-un simulacru de proces, fără să aibă posibilitatea să se apere, este condamnat la 15 ani de muncă silnică (sentinţa din 23 februarie 1949). 
A trecut pe la Suceava şi Piteşti, unde a fost bătut chiar de prietenul său, Virgil Bordeianu, într-un mod bestial şi pus să-l bată pe prietenul lui, Gelu Gheorghiu, şi pe şeful lui, Costache Oprişan. 
Trimis apoi la Gherla şi Aiud, a fost anchetat de ofiţerul politic col. Ivan (în perioada 1957-1961). 
A refuzat eliberarea condiţionată, iar după expirarea pedepsei a fost trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, unde a stat în perioada 1963-1964. 
După eliberare, a plecat în Australia şi a scris cartea "Mărturisiri din mlaştina disperării", în care îşi face reproşuri legate de momentele de slăbiciune pe care le-a avut." 
(Extras din "Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar", vol. 1. de CICERONE IONIŢOIU. Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2000)