Mare și dureroasă este taina morții! Pierderea celor dragi din viața pământească e perioadă de adâncă durere, în care ești nevoit să reînveți să trăiești, în noile condiții de absență fizică a celui drag.
Pentru această perioadă, Biserica ne pune la dispoziție diverse mijloace prin care putem păstra legătura cu cei mutați în Veșnicie. Iubirea nu se poate opri la mormânt; moartea nu are putere asupra ei. Doar că, dincolo de mormânt, e nevoie să învățăm mijloace noi de întâlnire cu cei plecați, întâlnire care nu poate exista decât în iubirea Domnului – Biruitorul morții.
Această carte are ca scop oferirea unei sinteze accesibile a acestor mijloace concrete. Mai întâi să înțelegem ce se petrece cu sufletul în momentul morții (un cuvânt al Părintelui Arsenie Boca) și ce anume putem face noi concret pentru a-i ajuta pe cei adormiți (un cuvânt al Maicii Siluana). Apoi o secțiune de sfaturi practice legate de aceste mijloace de ajutor atât pentru ei, cât și pentru noi. Și, în final, buchetul de rugăciuni cu care îi putem însoți în diverse perioade: momentul morții, zilele înmormântării, zilele până la pomenirea de 40 de zile, iar apoi pe termen lung: în rugăciunile zilnice și la diverse momente de pomeniri generale pentru toți ai noștri plecați la cele veșnice.
De ce toate acestea? Pentru a pregăti reîntâlnirea noastră în Împărăția lui Dumnezeu, care se cere lucrată în viața aceasta.
Harta site