De ce iubim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie?

Implicarea credincioșilor din biserică la cântarea în comun, numită omofonă, iar unde se gasesc persoane dotate și instruite muzical, la cea polifonă, îi antrenează din plin pe toți aceștia, în așa fel, încât participanților le dipare plictiseala și nu li se mai par lungi slujbele ortodoxe, așa cum le cataloghează unii, care nu frecventează cu regularitate Sfânta Liturghie, neînțelegând-o și negustându-i frumusețea, dar mai ales sensul mântuitor.
Însăși forma Sfintei Liturghii, dar și a altor Oficii sfinte, este una dialogală. La foarte multe din intervențiile cu glas înalt ale preotului, credincioșii simt nevoia să dea răspunsurile cele mai potrivite. Astfel, fie că aprobă prin Amin!, fie că cer îndurarea lui Dumnezeu prin Doamne, miluiește! sau Dă, Doamne!, fie că atacă melodic, în urma unor repetiții sau dese participări la Sfânta Liturghie, partituri mai pretențioase, precum Antifoanele și Tatăl nostru, pentru interpretarea cărora trebuie abilități vocale și percepție muzicală deosebite, participarea aceasta activă dovedește iubire profund angajată pentru Sfânta și Dumnezeisca Liturghie. Așa încât, toate aceste intevenții ale poporului credincios, dau savoare melodică sfintelor slujbe, îmbogățesc armonic dorul de preamărire a lui Dumnezeu, fac perceptibile mărturisitor unele texte cu conținut dogmatic și, în general dau frumusețe desfășurării cultice, cu bucuria angajată de a participa cât mai curând la un asemenea regal liturgic, chiar în tonalitățile simple, pe care le presupun cântările bisericești.

Autorul