Dragostea în care cred

Cuvântul…

Materialul de lucru al lui Marius Iordăchioaia. Prolificitatea lui mă lasă perplex. Ca să adâncești, trebuie timp, dar el pare a fi permanent în această stare. Pentru că nu are astâmpăr. Pentru că se teme de înțelegerile comode ca de ceva pustiitor. Unele după altele, cuvinte revelatoare de noimă în Hristos sunt aruncate zilnic în lume, răvașe de iubire concentrate cu virtute de haiku-uri duhovnicești. Se naște o specie nouă, care s-ar putea lăsa poate circumscrisă în registrul de interes al teoreticienilor literaturii dacă miza ei nu le-ar transcende preocupările printr-o lucrare vădit mai înaltă.

Sunt cuvinte de prețioasă atingere doar, doar deștepta-vor inimi întru noblețea înțelegerii și trăirii în Domnul. În fața lor s-a sfârșit cu comoditatea. Te lasă perplex, te rănesc, te poartă într-un parcurs al cărui deznodământ e întotdeauna o reîmprospătată înțelegere, un altfel, un cum nu neapărat gândeai, aruncând lumini și scoțând din banal ceea ce părea nesemnificativ, deschizând fântâni cu luciu de oglindire de cer deasupră-le acolo unde te păștea doar platitudinea unui decor fără importanță. Surprinzând, chiar descumpănind, trăgând preșul siguranțelor de sub picioarele tale, iată-te în față cu Evanghelie vie și larg deschisă în proximitatea de intimitate a propriei inimi. Cu o invitație neașteptată, de simțire patericală… […]

Cuvintele lui Marius Iordăchioaia au virtutea declanșării problematizării noastre în Hristos. Chemării noastre la viață altfel decât predicile și catehezele obișnuite spațiului eclesial. Nu poți trece pe lângă ele cu nesimțire, căci sunt strigăte de trezire care îți turează brusc motorul lăuntric, disponibilizându-te în chip neașteptat pentru întâlnirea-ți atât de personală cu Viul.

Dacă nu ar fi existat, cu siguranță că Marius Iordăchioaia ar fi trebuit inventat. Eu sunt fan absolut. Pentru că îi simt onestitatea. Dacă este greu a scrie versuri, când nimic nu ai a spune, ușurința cu care Marius Iordăchioaia revarsă densitate de interpelare în lume are în chip evident o deslușibilă legătură cu harul lui Dumnezeu. Pentru că e un dar de Sus să te întâlnești cu aproapele tău așa. Pentru că ce mai mare noblețe decât să stârnești trezire întru Hristos, nimicind amorțirea comodității neangajamentului la viață, cea care ne pândește din umbră pe toți?

Pr. Răzvan Ionescu

Paroh al parohiei ortodoxe române „Sfânta Parascheva – Sfânta Genoveva” din Paris