Mithra, Sol Invictus, a avut nevoie de trei secole pentru a deveni unul dintre zeii favoriti ai aristocratiei romane si ai curtii imperiale. Misteriile acestui cult s-au propagat de la Est la Vest gratie comertului cu bunuri orientale si sclavi, dar si prin deciziile tactice de extindere a armatei romane. Aceasta religie a magilor si-a demonstrat miezul de adevar tocmai prin larga raspandire a ideilor sale de-a lungul imperiului si integrarea lor in noile valuri religioase: idea de Iad si Ceruri, eficacitatea Misteriilor in curatarea pacatelor si invierea trupului dupa moarte, puterea astrelor asupra omului – toate aceste idei nu erau sortite sa piara odata cu aparitia crestinismului. Practicile sacre ale cultului mithraic au continuat sa existe intretesute in ritualurile sarbatorilor crestine, in obiceiurile populare de pe intregul continent si prin stiinta astrologiei.
In cautarea acestui misterios fir de aur, Cumont desira tesatura istoriei, aratandu-ne cum a ajuns pana la noi, transfigurata, povestea lui Mithra mesitis – „mediatorul” dintre zeul inaccesibil si incognoscibil, domnind in sferele eterice, si omenirea care se lupta si sufera in lumea de jos; Mithra, cel care va cobori din nou pe pamant si ii va readuce pe oameni la viata, ridicandu-i din morminte si unindu-i intr-o mare adunare, pe care Zeul Adevarului o va imparti in „buni” si „rai”.
„Cei convertiti se considerau purificati de propriile pacate prin ablutiunile ritualice, iar acest botez le usura constiinta de povara grelei lor responsabilitati. Ieseau intariti din aceste agape sacre, care ofereau promisiunea unei vieti mai bune, unde suferintele din aceasta lume isi vor gasi rasplata deplina. Raspandirea uimitoare a mithraismului se datoreaza in mare masura acestor iluzii uluitoare, care ar putea parea ridicole daca nu ar fi atat de profund si total umane.”
Revista ortodoxă
