Sensul întristarilor în viata noastra

Ce este, viaţa noastră, sau ce trebuie să fie? Bucurie, întristare, durere, veselie, încercare sau fericire? Dacă trebuie să fie şi întristare, de ce trebuie să existe aceasta şi până la ce punct trebuie să ajungă? Cu adevărat, ceea ce vedem că planează continuu în jurul nostru este un „de ce?” uriaş. De ce se întâmplă atâtea necazuri şi întristări în viaţa noastră? De ce se întâmplă întristări acelora cărora li se întâmplă şi nu altora? De ce pătimesc drepţii şi copiii? De ce se întâmplă în anumite momente, de ce sunt atât de puternice, de ce se întâmplă toate deodată, de ce nouă? De ce le îngăduie Dumnezeu? De ce ni le trimite? Ne-a uitat Dumnezeu, ne urăşte, ne pedepseşte, Se răzbună pe noi, este atât de nedrept sau chiar şi rău? Unde este purtarea Sa de grijă (pronia)? Unde sunt făgăduinţele Sale? Unde dreptatea Sa, dragostea şi iubirea Sa de oameni? Tocmai acest lucru vom încerca să facem în continuarea cărţii noastre. Prin analizarea învăţăturii ortodoxe şi prin îndrumarea Sfinţilor Părinţi, nu vom răspunde fiecăruia deosebi, pentru ce anume suferă el şi casnicii lui sărăcie, boli, moarte, defăimări, sau de ce împrejurul său se întâmplă războaie, cutremure şi nedreptăţi de nenumărate feluri. Vom cunoaşte însă, pe cât ne este nouă cu putinţă, sensul adevărat al întristărilor care se află înaintea noastră şi este vorba să le ducem la bun sfârşit şi să le facem faţă cu mărinimie şi înţelepciune.