Pocăinţa pe care ar trebui s-o avem în toată vremea şi în tot locul, însoţind rugăciunea şi nevoinţa, este o temă mereu actuală, dar în acelaşi timp incomodă, căci ea ne scoate din superficialitatea vieţii cotidiene. În perioada posturilor mai ales, dar nu numai, vă propunem această carte spre lectură şi meditaţie, dar şi ca o pregătire permanentă pentru Taina Pocăinţei şi implicit pentru Taina Sfintei Împărtăşanii.
Autorul, călugăr şi ascet din Sfântul Munte, este cunoscut și apreciat pentru cărțile sale ce sintetizează învățătura Sfinților Părinți. În această carte el prezintă în mod clar și simplu, dar cât se poate de sistematic, cauzele, felurile și treptele păcatului, precum și urmările acestuia, pocăința ca tratament al sufletului și Sfânta Taină a Mărturisirii. În partea a doua a cărții sunt așezate câteva rugăciuni importante de pocăință și mărturisire și un canon de pocăință către Maica Domnului înainte de Spovedanie, iar la sfârșit se găseşte un „cuvânt despre pocăință” al Sfântului Nicodim Aghioritul.
Harta site