Lucrarea de față este cel dintâi demers de la noi dedicat relației dintre schimbarea socială rapidă și comunitatea de credință, din perspectiva unei sociologii organizaționale eclesiale, pe care părintele Florin Croitoru o încadrează în ceea ce denumește eclesiologie contextuală. Cu totul excepțională și radical contributorie este partea dedicată „structurii de origine a parohiei”. Autorul se întoarce la sensul originar al noțiunii de parohie, înțeleasă ca o „comunitate de străini, care se află în pelerinaj spre Împărăția lui Dumnezeu”. Analiza eclesiologică a parohiei se întregește într-o adevărată noologie a comunității de credință, ceea ce, în vederile mele, este o contribuție extrem de prețioasă, cu atât mai mult cu cât, asumându-și dimensiunea istorică, autorul sesizează ceea ce denumește „secularizarea interioară” a parohiei, adică translația de la sensul ei eshatologic la un sens pur juridic. Nimeni până la el n-a reușit așa de bine să elaboreze un corpus introductiv de sociologie eclesiologică a parohiei, iar faptul acesta este convingător prin el însuși pentru a susține o judecată corectă, pe temeiul căreia îl apreciem pe autor în mod deosebit. (Academician Ilie Bădescu)
Harta site