Protocoalele inteleptilor sionului

Lumea creştină suferă de multă vreme. Un rău ascuns o sapă din adâncurile temeliei.

Ascuns, întrucât nu sunt ochi şi minţi atente îndeajuns, pentru a fi văzute nenumăratele forme sub care acest rău apare şi se face tot mai mult şi mai puternic simţit în toate direcţiile şi în toate ramurile de muncă omenească.

De la Renaştere şi până acum, lumea civilizată şi creştină, trecând din jertfe în jertfe, mânată mereu de idealul orânduirii ei cât mai mult şi mai apropiat de dreptate, n-a cruţat nimic pentru a-şi atinge acest ideal.

În faţa Bastiliei, pe baricade şi pe eşafod, la 1789, sângerând mai întâi pentru libertatea şi dreptatea individuală, pentru ca de la 1848 să nu înceteze de-a curge, de la izvoarele şi până la gurile Dunării, sângele diverselor naţiuni pentru libertatea şi dreptatea lor colectivă, lumea civilizată şi creştină a dat un nesfârşit lanţ de martiri şi eroi, cunoscuţi şi anonimi, pentru a fi consecventă cu însăşi dogma şi morala sa: aşezarea unei vieţi liniştite şi fericite prin dreptate.

Şi, totuşi, nici liniştea şi nici fericirea nu a dobândit-o; iar în numele mult doritei dreptăţi cele mai revoltătoare nelegiuiri se fac din ce în ce mai mult simţite.

În locul libertăţii, restricţiile cele mai variate şi mai puternice – convenţional admise – s-au înălţat mai trufaşe şi mai nepătrunse decât dărâmatele ziduri ale Bastiliei. În locul egalităţii, privilegiile plutocraţiei parazitare – atotputernică prin mijloacele-i materiale – fac tot mai mult simţită umilinţa şi inegalitatea; în timp ce, creştineasca iubire a aproapelui: fraternitatea – oricând şi peste tot dată de creştini – rămâne un cuvânt gol, atunci când aceştia o cer sau o aşteaptă.

Ion Moța, Cluj, 1923