Rugaciunea ipostatica. Masura desavarsirii

În lumea contemporană, în diferitele domenii ale vieții și ale științei, se fac eforturi pentru a defini persoana omenească și a o deosebi de individ. Adesea, cei doi termeni sunt confundați. Mintea pământească se întemeiază mai ales pe intelect, și nu pe trăirea comuniunii cu Dumnezeul Treimic. Ea nu înțelege că individul este un principiu limitativ, în vreme ce persoana este un principiu atotcuprinzător, după cum reiese din faptul că înlăuntrul Sfintei Treimi fiecare Persoană este purtătoarea întregii Dumnezeiri.

Filosofia și diferitele științe nu dețin cheia înțelegerii persoanei omenești și nici a Persoanei divino-umane a Domnului Iisus. Persoana omenească va rămâne o noțiune obscură dacă nu este percepută în lumina Persoanei dumnezeiești Care, din nemărginita Sa bunătate, Se descoperă pe Sine omului. Din această perspectivă poate fi înțeleasă calea omului spre desăvârșirea asemănării cu Dumnezeu. 

Tema persoanei-ipostas îi era foarte dragă Cuviosului Sofronie, socotind că ea stă la temelia vieții duhovnicești. El vedea învățătura despre persoană ca pe un prilej de a da cuvânt și de a evangheliza generația sa, înfățișând astfel tradiția Bisericii. Cuviosul păzea această cunoaștere ca pe o comoară de mare preț în inima lui și nu contenea să o împărtășească fraților săi, deoarece credea că o formulare corectă a principiului ipostatic ar vădi de la sine unicitatea Biserici Ortodoxe și ar oferi o rezolvare pentru numeroasele impasuri ale lumii contemporane.