Paraclisul Preasfintei Treimi si Acatist de pocăintă pentru iertarea păcatelor

În catehezele anterioare am urcat câteva trepte ale învățăturilor dogmatice, vorbind despre sfinți, sfinții îngeri și Maica Domnului. Practic, a fost vorba de un urcuș liturgic. Pășim acum pe cea mai înaltă treaptă, rostind câteva învățături despre Preasfânta Treime.

Știm cu toții că cea mai mare poruncă din Lege, reconfirmată de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, este iubirea de Dumnezeu, dublată de iubirea aproapelui (Deut 6, 5; Lc 10, 28). E în logica firii să nu poți spune însă că iubești pe cineva dacă nu-l cunoști… Tot așa, nimeni nu poate afirma că-L iubește pe Dumnezeu dacă nu-L cunoaște, atât cât El ni S-a descoperit, desigur, și cât poate fiecare cuprinde. Cunoașterea lui Dumnezeu nu este doar un deziderat al omului care trăiește aiciși acum, ci este legată de veșnicie, după cuvintele Mântuitorului: „Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (In 17, 3). Iar când rostim cuvântul „Dumnezeu”, întotdeauna avem în vedere Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, o singură ființă, întreită în persoane.

Dogma Sfintei Treimi reprezintă cea mai mare taină a creștinismului. De aceea, credem că în locul „dogmei Sfintei Treimi” este mai potrivită formularea „taina Sfintei Treimi”, datorită atributului infinității dumnezeiești, care copleșește capacitatea limitatăși relativă a cunoașterii umane. Întemeiați pe mărturiile Scripturii, toți Sfinții Părinți învață că Dumnezeu nu poate fi cunoscut în ființa Sa, ci doar în lucrările Sale, atât cât El însuși S-a revelat.

1. Mărturii scripturistice. Sfânta Scriptură ne dă mărturie că Dumnezeu S-a revelat ca Treime de Persoane:

a. Vechiul Testament: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră” (Fc 3, 25); Teofania de la stejarul Mamvri (Fc 18); „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot…” (Is 6, 3);

b. Noul Testament: La Botezul Domnului, arătarea Sfintei Treimi sau Teofania (Mt 3, 16-17); trimiterea Apostolilor la propovăduire, în numele Sfintei Treimi: „Mergând, învățați…, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28, 19);

2. Mărturii patristice. a. Sfinții Părinți participanți la primele două sinoade ecumenice (Niceea – 325 și Constantinopol – 381) au formulat dogma trinitară, sintetizând-o în Simbolul de credință numit „niceo-constantinopolitan); b. cele mai reprezentative tratate trinitare au scris următorii Sfinți Părinți: Atanasie cel Mare (Despre întruparea Logosului; Contra elinilor), Vasile cel Mare (Despre Duhul Sfânt), Grigorie de Nyssa (Contra lui Eunomiu), Grigorie de Nazianz (Cele cinci cuvântări teologice), Chiril al Alexandriei (Despre Sf. Treime), Didim cel Orb (Despre Sfântul Duh, Despre Sf. Treime).