Viata si Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Cuvioasa Maria s-a născut în Egipt, la sfârșitul veacului al V-lea. Încă de la vârsta de 12 ani a plecat din casa părinților ei și a mers în Alexandria. Era tânără și frumoasă și a căzut într-o atât de mare robie a plăcerilor, încât s-a făcut ademenitoare multor su­flete de bărbați tineri și bătrâni cu desfătările pierzătoare ale desfrânării. Însă, după ce a trăit 17 ani în cea mai adâncă viață păcătoasă, părându-i-se că acesta este singurul chip de a-și trăi viața, Dumnezeu i-a întins mână de ajutor, făcând din ea un dreptar de întoarcere la pocăință, o pildă de nevoință peste fire și de neasemuită sfințenie.

Așadar, dorind ea să se închine lemnului Sfintei Cruci, a mers la Ierusalim, vânzându-și trupul corăbierilor, drept plată de călătorie. Dar, în­cercând să se apropie de lemnul Cinstitei Cruci, o putere nevă­zută o respingea afară din bise­rică și n-o lăsa să intre. Iar după ce a încercat de mai multe ori și nu a izbutit, și-a dat seama de viața ei păcătoasă și de la această întâmplare au început plânsul și pocăința Mariei. Astfel, văzând ea icoana Maicii Domnului la intrarea în biserică, s-a rugat, zicând: Fecioară Stăpână, care ai năs­cut trupește pe Dumnezeu Cuvântul, știu că, din pricina păcatelor mele, nu este cuviincios și binecuvântat lucru să văd sfântă icoana ta, care ești cu totul curată, cu trupul și cu sufletul. Drept este să fiu urâtă și disprețuită de tine care ești cu adevărat neîntinată. Dar de vreme ce, după cum am auzit, Dumnezeu pe Care L-ai născut, pentru aceasta S-a făcut Om ca să cheme pe păcătoși la pocăință, ajută-mă pe mine care nu am pe nimeni în ajutor. Porun­cește să mi se îngăduie să intru în biserică. Să nu mă lipsești să văd lemnul pe care S-a răstignit Fiul tău și Dumnezeul nostru, Cel născut din tine și Care Și-a dat al Său sânge pentru mine. Poruncește, Stăpână, să-mi fie deschisă și mie ușa dum­nezeieștii închinări a Sfintei Cruci. Lui Dumnezeu, Celui născut din tine te pun chezășuitoare că nicio­dată nu voi mai pângări acest trup prin păcate rușinoase. Iar după ce voi vedea Sfânta Cruce, pe care S-a răs­tignit Fiul tău, mă voi lepăda numaidecât de lume și îndată voi pleca acolo unde tu, Chezașa mân­tuirii mele, mă vei povățui.

Deci, luând chezașă pe Preacu­rata Născătoare de Dumnezeu, că, de o va lăsa să intre, își va schimba viața, a dobândit dorirea și a ținut făgăduința. Apoi, iarăși s-a rugat Maicii Domnului, zicând: Stăpână preabună, față de mine ți-ai arătat iubirea ta de oameni. Nu te-ai scârbit de nevred­nicele mele rugăciuni. Am văzut slava pe care nu este drept să o vedem noi, cei păcătoși. Slavă lui Dum­nezeu care primește prin tine pocă­ința păcătoșilor! Dar ce voi gândi sau ce voi spune mai mult eu, păcătoasa? Este timpul, Stăpână, să-mi înde­plinesc făgăduința de a mă opri cu totul de la păcat. Arată-mi ceea ce trebuie să fac. Fii învățătoarea mân­tuirii mele și povățuiește-mă pe calea care duce la adevărata pocăință. Stă­până, Stăpână, nu mă părăsi! Amin.

Apoi a luat trei pâini uscate ca merinde, a trecut Iordanul și s-a dus în pustia cea mai adâncă. Nevoințele ei au fost multe și grele: lacrimile neostoite, postul, rugăciunea, golătatea trupului în frig și în arșița soarelui. Și așa a trăit 47 de ani, aflând mântuirea în pocăință aspră, în încercări și ispite. Și s-a înălțat deasupra celor trecătoare atât de mult, încât trecea cu picioarele pe dea­supra, apa Iordanului și, când stătea la rugăciune, se înălța ca de un cot de la pământ, neavând alt martor decât pe Dumnezeu, iar la sfârșitul vieții, pe dum­nezeiescul ei duhovnic, Sfântul Zosima.

Acesta, cutreierând pus­tia de dincolo de Iordan a întâlnit-o pe Cuvioasa, apoi a spovedit-o și a împărtășit-o cu Trupul și Sângele Domnului. Cu aceste nevoințe și prin harul lui Hristos biruind firea omenească și dobândind viețuire mai presus de om, încă din lumea aceasta, Sfânta Maria Egipteanca s-a mutat la Domnul. Biserica o prăznuiește la 1 aprilie și în Duminica a cincea a Postului Mare, dând-o ca pildă de pocăință și întoarcere la Dumnezeu a celor păcătoși.