Un roman captivant, admirabil scris
– râsete și lacrimi, umor autentic, înțelesuri profunde, emoții –
Întâlnirea unui ucenic de modă nouă cu un stareț de școală veche
Vasilis G. Frangopulos, autorul bestsellerului O muscă în Sfântul Munte, revine cu o carte de aceeași profunzime, despre dorința omului de a se sfinți, adică de a se uni cu Hristos.
Acest roman cu un final surprinzător, alcătuit pe planuri multiple, reușește să răspundă nenumăratelor întrebări legate de credință și viață, captivându‑ne prin povestea lui Anéstis – un tânăr plictisit și înfierat de toți cei din jur, de prieteni și colegi, chiar și de familia sa –, în centrul căreia se află întâlnirea lui cu un călugăr mai mult decât râvnitor din alte vremuri, pus față în față cu mentalitatea și spiritul epocii contemporane.
Autorul conturează portretul unui tânăr ce se descoperă pe sine cu ajutorul unui duhovnic care, cunoscând tainele sufletului uman, reușește să‑și inițieze ucenicul în viața duhovnicească și să‑l provoace să‑și recunoască totodată slăbiciunile, dar și puterea de a‑și lua viața în mâini, de a naviga în apele tulburi ale acestei lumi care îl cheamă.
Astfel, personajele, dar odată cu ele și cititorii vor fi purtați într‑o călătorie miraculoasă, în care vor atinge, fără să‑și dea seama, părțile cerești ale pământului și zonele pământești ale cerului, oferindu‑li‑se șansa de a înțelege cum lucrează Dumnezeu pentru noi.
Harta site